In urma cu 6000 de ani aparitia rotii a reprezentat una dintre cele mai importante etape in evolutia societatii umane. O data cu aparitia rotii a fost facilitata cu mult deplasarea persoanelor de la un punct la altul, inlocuind astfel sistemele de tip sanie a caror rezistenta era sensibil mai redusa. Initial rotiile se regaseau sub forma unor discuri de lemn, dar pe masura ce acest segment se dezvolta au aparut rotile cu spite care erau mult mai usoare si permitau atingerea unor viteze mai mari.
In secolul al XIX-lea a fost descoperit cauciucul natural produs de catre arborele de cauciuc. Primele incercari de prelucrare a acestuia nu au inregistrat succesul asteptat. Cauciucul devenea moale si lipicios la temperaturi inalte, in timp ce la temperaturi scazute cauciucul devenea dur si casant. In anul 1839 Charles Goodyear a descoperit intamplator procesul de vulcanizare, proces care consta in adaugarea de sulf in masa de cauciuc. Rezultatul obtinut in urma procesului de vulcanizare consta intr-o substanta elastica care poate fi utilizare intr-un interval mai mare de temperatura. Incepand cu secolul al XIX-lea cauciucul masiv a intrat in componenta rotilor si s-a dorit perfectionarea acestuia.
Ca urmare a necesitatii de crestere a vitezei de deplasare si a imbunatatirii confortului in timpul rularii, in ultimul deceniu al secolului XIX au aparut anvelopele. Primele anvelope au fost construite din mai multe straturi de tesaturi acoperite cu piele si aveau rolul de a proteja un tub de cauciuc umflat cu aer. Aceasta tehnologie a fost inventata de catre inginerul Robert W. Thompson si medicul veterinar John B. Dunlop (poza de mai jos). Cu timpul imbracarea tesaturii s-a realizat din cauciuc, dar acest sistem prezenta atat avantaje, cat si dezavantaje. Principalele avantaje erau legate de silentiozitate si comfort, in timp ce dezavantajele constau in rezistenta (fiabilitatea) mai redusa, costurile mai ridicate decat in cazul anvelopelor din cauciuc solid si dificultatea inlocuirii acestora.
O data cu introducerea anvelopei demontabile de catre fratii André si Edouard Michelin (poza de mai jos), inlocuirea dificila a anvelopei a fost rezolvata. Tehnologia si-a dovedit viabilitatea in cadrul unei curse la care cei doi frati au participat cu o masina de conceptie proprie, echipata cu anvelope ce puteau fi demontate si remontate in interval de 10-15 minute. Acestea au permis atingerea unor viteze mai mari de 30 km/h, in conditii de confort imbunatatite. Perioada de utilizare a unor anvelope a crescut de la 1.000 – 1.500 km pentru primele anvelope, la 7.000 – 10.000 km in prima parte a secolului XX si ajunge la 40.000 – 50.000 km la momentul actual. In plus la inceputul secolului al XX-lea pretul unei anvelope era de aproximativ 100 de ori mai mare decat in prezent, raportat la valoarea actuala.
La jumatatea secolului al XX-lea a fost introdus cauciucul radial cu carcasa dispusa in arcuri drepte, diferit de celelalte modelele anterioare care aveau ranforsare metalica incrucisata. Avantajul major al anvelopelor radiale este determinat de faptul ca banda de rulare este independenta de flancuri, ceea ce ofera o stabilitate la rulare superioara si o durata de utilizare sensibil mai mare fata de anvelopele cu pliuri incrucisate. In prezent tehnologiile de productie, forma anvelopelor, componenta si structura acestora au evoluat considerabil si ofera conducatorilor auto un numar mare de modele de anvelope de iarna, anvelope de vara si anvelope all seasons din care pot alege.